¤ amintirile nu ne pot omorî, cel mult pot face o rană să doară şi să sângereze din nou
¤ totul e sa reuşeşti sa fi nesimţit...dupa aceea lucrurile merg mai bine. Îţi capeţi o linişte relativa şi scapi de neplaceri
¤ noi suntem ca un cantec nu credeţi? Un cantec nu se poate cânta niciodata de la sfârşit spre început, trebuie sa-l cânţi întodeauna îndreptându-te spre sfârşit
¤ atinge steaua de neatins şi nu-i uita niciodată pe cei ce au crezut în tine.
¤ nu putem începe să murim decât uitând
¤ nu exista viaţă mai pustie decât una care n-a iubit nimic, ştiind că într-o zi va pierde totul
¤ un prezent prea gol se cere umplut cu ceva
¤ nu toata lumea e capabilă să stea în mlaştină până în gât şi să surâdă
unii nu se pot abţine să nu dea din mâini, încercând să iasă chiar dacă astfel se scufundă cu totul
¤ nu ştiam că floarea amară a singurătăţii are, dacă o atingi pe obraz, sunetul unor paşi care pleacă
¤ infernul începe acolo unde nu mai e nici o speranţă
¤ undeva spre limita disperării eu am găsit întodeauna o speranţă
¤ păcatul originar a corectat de fapt, un defect al creaţiei
¤ lacătele din noi se deschid cu o lacrima
¤ tinereţea nu mai e decât o zdreanţă aurie, pe care o târăsc amintirile
¤ ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată