SCRISOARE DE RĂMAS BUN

Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi în doi
Şi dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut...

Ascultă-mă şi lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntuneric şi de frig
Şi nu mai vreau să ştiu pân la sfârşit
Cine-a iubit frumos, cine-a greşit
Cine-a făcut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas...
Cine şi-a smuls pereţii rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând.
Cine-a pierdut şi cine-a câştigat
De toate-nlănţuit sau dezlegat,
Cine-a crezut mai mult în celălalt
Sub cerul prea străin sau prea înalt
Când am să uit cum sună glasul tău,
Decât tăcerea ce-mi va fi mai rău
Şi cum să pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?
Numărători de ploi din doi în doi
Iubito, câtă lume între noi...

¤¤¤

CÂND NE-AM URÂT ŞI NE-AM IUBIT PLÂNGÂND

Rememorarea de-ntâmplări confuze
Copii crucificaţi ca nişte Crişti
Cu paznici veseli pentru îngeri trişti,
La marea invadată de meduze.


Ţi-am poruncit brutal să nu te mişti
Până-ţi culeg tot frigul de pe buze,
Cerându-ţi mai apoi din suflet scuze,
Pentru minciuna că oricum exişti...

Dar n-ai să fi niciunde mai cuminte
Şi mai supusă altuia nicicând,
Cum doar în noaptea oarbă şi fierbinte,
Când ne-am urât şi ne-am iubit plângând...
Fără s-avem nevoie de cuvinte,
La câtă moarte adunam în gând...

¤¤¤

BALADA ABSENŢEI

Prea departe trupul tău,
Prea aproape disperarea
Că nu pot vorbi cu marea,
Să-nţelegi cât mi-e de rău...

Prin absenţa ta din gând,
Drumu-ntoarcerii spre locul
Unde ne-am luat cu jocul,
Şi ne-am contopit plângând.

Prea aproape starea mea,
Prea departe amintirea
Petrecută cu privirea,
Până a căzut o stea...

Şi te-am pus în locul ei,
Să veghezi de la distanţă,
Visul fără de substanţă,
Ca o ploaie de scântei...

De la care nu ai cum
Să aştepţi o mângâiere,
Mari iluzii efemere
Şi-un mărunt erou postum.