Strâng mir de pe icoana fără vimă
Îl leg cât pot de strâns într-o năframă,
Găsesc un gând mai bun să mă susţină
Şi-apoi pornesc să mai alin o rană...
Aş vrea să fiu copila de la şcoală
Pe câmpuri să alerg spre alte zări,
Să leg consoana strânsă cu o vocală,
Şi să găsesc răspunsuri la-ntrebări...
O pasăre aş vrea să fiu în zbor
Singurătăţii mele să-i fiu leac,
Şi drumul spre înalt să-l simt uşor
Să fur secunda dintr-un sfert de veac...
Eu am crezut în oameni care mint
Şi am primit pumnale-n aşteptări
M-am regăsit pierdută-n labirint
Ca şi un tren ce nu opreşte-n gări...
Dar nu mă las tot mai alin o rană,
Găsesc un gând mai bun să mă susţină
Îl leg cât mai ascuns într-o năframă,
Cu mir de pe icoana fără vină...