Intotdeauna avem nevoie de concluzii.De fapt ele sunt o parte din noi.
Cand luam parte la o intamplare, la un eveniment, cand traim o experienta mai ampla, cand avem de a face cu anumite personaje, finalul e insotit intotdeauna de concluzii. Dar nu e neaparat necesar sa le spunem celor din jur.
Sunt ganduri pe care le avem si de cele mai multe ori le tinem ascunse caci s-ar putea sa fie jenante pt noi si pt cei din jur.
Acum, vorbind de concluzia mea despre tristete, voi spune urmatoarele:
Sa traiesti e cel mai frumos lucru. Suntem, insa, mult prea grabiti si mult prea rataciti ca sa vedem asta. . .
Trecem prin greutati, prin mizerii, avem de-a face cu gunoaie, si ne pierdem. Si uitam ca viata se duce. Si la sfarsit, intotdeauna regretam, dar atunci deja e prea taziu.
Eu una tot traiesc de 2 ani jumatate intr-o suferinta profunda.Dar m-am trezit acum cateva diminetzi intrebandu-ma:
pai ce fac eu, domnule???nu am facut nimic in acesti doi ani decat sa plang ca o tampita si sa tanjesc dupa ceva ce nu exista.
intrebarea cea mare a venit imediat:
CUM POT RECUPERA TIMPUL PIERDUT? Si raspunsul a fost instantaneu: NU POT.
Insa incepand din acea zi am avut grija sa nu mai plang si sa nu mai sufar pt NIMIC in lumea asta caci nu se merita.
Nimeni si nimic nu merita acest sacrificiu, decat parintii si rudele apropiate.
Prieteni, astept si concluziile voastre.
va pooopacesc pe toti si va multumesc ca imi vizitati site-ul. . .
