peperonity Mobile Community
Welcome, guest. You are not logged in.
Log in or join for free!
 
New to peperonity.com?
Your username allows you to login later. Please choose a name with 3-20 alphabetic characters or digits (no special characters). 
Please enter your own and correct e-mail address and be sure to spell it correctly. The e-mail adress will not be shown to any other user. 
This password protects your account. To avoid typos it must be entered twice. Please enter 5-20 alphabetic characters or digits (no special characters). Choose a password that is not easy to guess! Never disclose your password to anyone. 
This password protects your account. To avoid typos it must be entered twice. Please enter 5-20 alphabetic characters or digits (no special characters). Choose a password that is not easy to guess! Never disclose your password to anyone. 
Stay logged in
Enter your username and password to log in. Forgot login details?

Username 
CAUTION: Do not disclose your password to anybody! Only enter it at the official login of peperonity.com. We will never ask for your password in a message! 
Login
Stay logged in

Share photos, videos & audio files
Create your own WAP site for free
Get a blog
Invite your friends and meet people from all over the world
All this from your mobile phone!
For free!
Get started!

You can easily invite all your friends to peperonity.com. When you log in or register with us, you can tell your friends about exciting content on peperonity.com! The messaging costs are on us.
Meet our team member Sandy and learn how to create your own mobile site!

Profesorul de religie. Consilierea - metodica



Profesorul de religie. Consilierea

A. Profesorul de religie, model și formator de caractere în școala contemporană:
Gordon: Reuşita orei de religie depinde nemijlocit de conştiinciozitatea celui care o predă. Copiii văd religia prin prisma profesorului, deoarece calităţile şi defectele lui se proiectează fast sau nefast asupra materiei în sine. Unui profesor de care depinde formarea caracterelor, i se cere neapărat a fi un om cu personalitate. Fără a i se cere să fie desăvârșit, el trebuie însă să dovedească o permanentă strădanie spre a-şi contura personalitatea, să tindă neîncetat spre desăvârşire. Din punct de vedere intelectual, un profesor de religie trebuie să posede o bună cultură generală, dublată de cultură specială teologică. De asemenea, să aibă, între altele, inteligenţă vie, imaginaţie creatoare, memorie durabilă şi fidelă. El trebuie să fie un specialist în materia pe care o predă, având totodată şi cunoştinţe psiho-pedagogice solide, care să-i permită o comunicare optimă cu elevii. În acelaşi context al calităţilor intelectuale, profesorul de religie trebuie să fie un cititor pasionat al literaturii teologice, dar şi al cărţilor din domeniile ajutătoare. Mai ales, el nu este un simplu transmiţător de cunoştinţe, ci un propovăduitor, iar una dintre notele esenţiale ale personalităţii propovăduitorului creştin, din punct de vedere intelectual, este cunoaşterea Sfintei Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi. Din punctul de vedere al calităţilor morale, nominalizăm: credinţă puternică, iubire neţărmurită, smerenie, discreţie, discernământ şi bun simț. Întâi de toate, profesorul de religie trebuie să aibă conştiinţa că nu predă o lecţie oarecare, ci un crez anume, drept, curat, deplin şi neştirbit al adevărului, al mântuirii: crezul ortodox. Astfel, credinţa neabătută, unită cu celelalte virtuţi pomenite, vor confirma vocaţia autentică şi mărturia lui de catehet. Căci profesorul de vocaţie este, de fapt, un martor şi mărturisitor al Învăţătorului Suprem, Iisus Hristos şi al Evangheliei Sale. Profesorul nu învaţă în nume personal, ci în numele lui Hristos. Cu privire la calităţile fizice menţionăm că profesorului i se cer: un trup sănătos, fără defecte izbitoare; voce plăcută, curată, sonoră; faţa prietenoasă, atrăgătoare; ţinută vestimentară curată şi lipsită de excentrisme. Ordinea sau dezordinea externă a unui om, o reflectă, desigur, pe cea interioară. Este de prisos să insistăm că profesorul de religie reprezintă Biserica nu numai prin cultura teologică şi viaţa morală, ci şi prin înfăţişare, îmbrăcăminte, gestică, mimică. El trebuie să fie îmbrăcat la ore la fel ca pentru biserică, ca pentru Sfânta Împărtăşanie. Căci catedra orei de religie trebuie să fie pentru el un altar sfânt, nu o tribună oarecare.
Timiș: a) Profesorul de religie este mentorul şi conducătorul oricărei activităţi didactice de factură religioasă. Profesorul este cel care dă sens şi finalitate proiectelor, obiectivelor şi secvenţelor educaţionale propuse. Personalitatea profesorului de religie se conturează în funcţie de calităţile aptitudinale (vocaţia) şi în funcţie de cultura de specialitate (formaţia teologică). Componentele pregătirii profesionale a dascălului de religie sunt cultura generală, cultura de specialitate şi pregătirea psihopedagogică. b) Într-o primă etapă orice profesor începător este marcat de optimism, dar nu întotdeauna are şi deprinderile formate. Lipsurile sunt foarte greu sesizabile din partea celui în cauză. Etapa a doua este marcată prin conştientizarea anumitor lipsuri şi chiar prin unele îndoieli. În timp, odată cu unele neîmpliniri scade şi optimismul. La unii dintre dascăli apare un moment critic, care dacă este dublat de speranţă, se poate converti în realism, pragmatism şi revizuiri, iar dacă acest moment critic este dublat de îndoială se poate ajunge la renunţări. Etapa a treia e marcată de realism şi de câştigarea unor competenţe profesionale. Etapa a patra se constituie într-o etapă a competenţelor şi a realizărilor. Există şi riscul ca în această etapă să apară o formă de plafonare sau rutină. Etapa a cincea este etapa în care profesorul îşi desăvârşeşte anumite abilităţi, aici putem vorbi de profesionalism. Într-o a şasea etapă se trece de la competenţă si profesionalism la creativitate şi măiestrie. Apogeul unei cariere didactice, am putea spune că se împlineşte într-o a şaptea etapă, atunci când putem vorbi de erudiţie. c) Pentru o mai bună formare a deprinderilor profesionale, e imperios necesară colaborarea cu colegii de catedră, cu colegii de cerc pedagogic, dar mai ales cu duhovnicul. Important este să conştientizăm faptul că a fi profesor de religie înseamnă a avea o bună pregătire teoretică şi didactică, înseamnă a ne pregăti mereu, şi mai presus de toate a cere ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu în tot ceea ce facem.
B. Consilierea și îndrumarea duhovnicească în cadrul educației religioase. Aspecte și atitudini:
1. Consilierea educaţională: Reforma învăţământului în România subliniază importanţa comutării accentului de pe latura informativă a procesului educaţional pe cea formativă, precum și optimizării relaţiei profesor-elev, elevul trecând drept partener în derularea actului didactic. Învăţământul românesc trebuie să aibă ca scop nu doar formarea unor specialişti bine informaţi, ci şi formarea de persoane cu putere de adaptare la solicitările sociale şi psihologice ale vieţii, şcoala fiind o instituţie socială cu funcţii multiple, aptă să răspundă nevoilor sociale şi psihologice ale elevilor. Observăm o creştere a eşecului şi abandonului şcolar; aceşti indicatori atenţionează asupra faptului că şcoala este obligată să observe mai atent problemele legate de consiliere şi orientare. Disciplina de consiliere şi orientare oferă cadrul formal în care profesorul poate să lucreze nu doar cu dimensiunea raţional-intelectuală a elevului, ci şi cu cea afectivă şi motivaţională, atitudinală şi socială. Prin consilerea şcolară, instituţiile de învăţământ îşi urmează scopul primordial de proces formativ centrat pe elev şi totodată răspund nevoilor comunităţii, dând societăţii persoane competente pentru viaţa privată, profesională şi publică. În acest sens, se cere o concretizare a spectrului consilierii. Definirea consilierii impune accentuarea anumitor caracteristici care o diferenţiază vizavi de asistenţa psihologică. După A. Băban, o primă caracteristică este dată de tipul de persoane cărora li se adresează. Consilierea vizează persoane normale ce nu prezintă tulburări psihice. Consilierea le ajută să facă faţă mai eficient sarcinilor vieţii cotidiene. O a doua caracteristică definitorie pentru consiliere este aceea de asistenţă pe care o oferă utilizarea unui model educaţional şi al dezvoltării, nu unul clinic curativ. Sarcina consilierului este de a învaţa pe elevii să-şi valorizeze propriul potenţial. A treia caracteristică a consilierii este preocuparea pentru prevenirea problemelor ce pot afecta dezvoltarea şi funcţionarea armonioasă a persoanei. Astfel spus, procesul de consiliere pune accentul pe dimensiunea de prevenţie a tulburărilor emoţionale şi comportamentale, pe cea a dezvoltării personale şi a rezolvării de probleme. Scopul fundamental al consilierii educaţionale este funcţionarea psihologică optimă a elevului şi a grupului de elevi.
2. Consilierea şi îndrumarea duhovnicească: Între diferitele tipuri de consiliere: educaţională, profesională, informaţională, vocaţională, de dezvoltare profesională, consilierea duhovnicească are un loc privilegiat. La prima vedere termenul de consiliere duhovnicească ne trimite la o consiliere pastorală pe care o realizează preotul în relaţia cu enoriaşii săi. Totuşi, consilierea duhovnicească are un spectru mult mai larg. O consiliere duhovnicească susţinută o pot face atât părinţii, cât şi profesorul de religie, care, împreună cu duhovnicul poate contribui atât la dezvoltarea capacităţii elevilor de a înţelege unele realităţi duhovniceşti cât şi la sprijinirea elevilor în vederea rezolvării anumitor probleme. Zi de zi, elevii au parte de conflicte unii cu alţii, în familie şi în societate. Modul în care rezolvăm anumite conflicte sau situaţii delicate este influenţat de ceea ce simţim faţă de noi înşine, de relaţiile pe care le avem cu semenii, de valorile la care ne raportăm, de felul cum vedem lumea. Pregătirea universitară a viitorilor profesori de religie nu oferă suficiente cursuri care să furnizeze suport informaţional şi formativ relevant pentru consiliere. La disciplina religie, mai mult ca la oricare disciplină, avem obligaţia de a consilia şi îndruma elevii atât sub aspect educaţional cât şi duhovnicesc. Pentru a consilia şi îndruma pe altul se impune cunoaşterea unor strategii, a unor procedee şi tehnici de consiliere şi totodată se impune să ne cunoaştem pe noi înşine. Dictonul cunoaşte-te pe tine însuţi a rămas celebru peste veacuri deoarece el are valenţe duhovniceşti, axiologice, pragmatice şi mai ales ontologice. Fiecare dintre noi avem pretenţia că ne cunoaştem foarte bine, dar în realitate ne cunoaştem foarte puţin, unii cercetători susţinând că asistăm la o superficializare a cunoaşterii de sine. În lumina doctrinei creştine, cunoaşterea este un act teandric, un act de împreună lucrare (Dumnezeu-om), un act interferenţial (transcendent-imanent). Din perspectivă ontologică, cunoaşterea de sine are valenţele infinitului, ale veşniciei. Percepând cunoaşterea de sine ca fiind un proces ce interferează cu cunoaşterea adevărului, deducem că acest fapt ţine şi de domeniul revelaţiei. Mântuitorul Iisus Hristos proclamă: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14). Consilierea duhovnicească a elevilor se poate focaliza atât pe identificarea unor soluţii pentru problemele cu care se confruntă elevii, cât şi pe cunoaşterea de sine ca ipostază a cunoaşterii şi aprecierii de Dumnezeu. Prin consilierea duhovnicească elevii pot fi conştientizaţi de faptul că toate relele pe care le suferă omul sunt o urmare a păcatului. Omul înnoit în şi prin Iisus Hristos are puterea, prin credinţă, de a găsi soluţii la problemele şi conflictele cu care se confruntă. Cunoaşterea noastră înşine, precum şi a surselor problemelor cu care ne confruntăm, se face prin lucrarea Sfântului Duh; vindecarea şi iluminarea minţii noastre dezvăluie existenţa patimilor şi a nejunsurilor noastre şi, luminaţi fiind de Duhul Sfânt, putem să luptăm împotriva acestora. Dincolo de legile biologice şi fizice care reglează viaţa, există şi legile duhovniceşti, iar „nerecunoaşterea acestora din urmă constituie boala duhovnicească, în timp ce cunoaşterea lor constituie sănătatea duhovnicească”. Cine are sănătate duhovnicească priveşte fenomenele şi aspectele vieţii din altă perspectivă, omul sănătos şi matur duhovniceşte raportează totul la Dumnezeu. Omul supus patimilor nu se poate privi înlăuntrul său şi îi este greu să se separe de patimi, trăind în ele şi prin ele. Însă, atunci când harul lui Dumnezeu începe să lucreze asupra lui, omul poate să distingă între ce este pătimaş şi păcătos, recunoscându-şi greşelile şi căutând soluţii pentru îndreptare. Acesta este motivul pentru care elevii trebuie să fie consiliaţi că singurul lucru de care trebuie să se teamă este moartea spirituală, adică păcatul. Luptând împotriva păcatului putem accede spre fericire, atât pentru viaţa de aici, cât şi pentru viaţa veşnică.
3. Atitudini fundamentale în cadrul relaţiei de consiliere: 1) Crearea unei atmosfere degajate de dialog (constituie un factor decisiv pentru reuşita actului pedagogic; măcar din când în când este indicat ca profesorul şi elevii să se găsească de aceeaşi parte a catedrei: în timp ce elevii învaţă anumite lucruri despre materia profesorului, profesorul să înveţe ceva despre elevii săi); 2) Informarea (o bună informare asupra problemelor cu care se confruntă elevii ne ajută foarte mult în alegerea strategiilor şi a tehnicilor de consiliere; informarea se poate face prin discuţii directe cu elevii, prin discuţii cu alţi colegi profesori despre problemele elevilor, prin teste şi chestionare anonime); 3) Reflecţia (încercând să observăm în profunzime problemele elevilor putem să înţelegem starea celui în cauză; este contraproductivă etichetarea imediată a unui tip de comportament sau a unei atitudini; orice problemă mai gravă sau mai puţin gravă a unui elev trebuie privită şi prin prisma mediului familial şi social din care provine elevul); 4) Dialogul (a avea un dialog cu cineva nu înseamnă doar a sta de vorbă, ci şi a ştii să-l asculţi pe acesta, înseamnă a încerca să-l cunoşti mai profund; un dialog degajat şi deschis poate inspira încredere, ba mai mult, elevul îl va considera pe profesor ca fiind o persoană în care poate avea încredere, o persoană la care poate apela la nevoie); 5) Încrederea (s-ar putea ca la un moment dat să apară senzaţia de ineficienţă a activităţii de consiliere; totuşi, nu e indicat să-i întoarcem spatele celui care nu ne ascultă; manifestând încredere în activitatea noastră, nu vom dramatiza situaţia şi atunci există şanse de reuşită); 6) Păstrarea calmului (dacă vom dramatiza o situaţie pe parcursul consilierii, există riscul ca persoana consiliată să nu ne mai asculte; elevul va încerca să evite anumite discuţii sau va minţi în unele privinţe; orice discuţie trebuie purtată cu calm şi bunăvoinţă; se recomandă să se pornească de la identificarea şi anticiparea cauzelor care le creează probleme elevilor noştri); 7) Apelul la rugăciune şi la ajutorul lui Dumnezeu (de fiecare dată când încercăm să ajutăm un elev ca acesta să-şi rezolve problemele, nu trebuie să uităm cuvintele Mântuitorului care spune: Fără Mine nu puteţi face nimic – Ioan 15).
4. Aspecte ale consilierii duhovniceşti: Consilierea şi îndrumarea duhovnicească vizează nu doar rezolvarea problemelor, ci urmăreşte şi dobândirea de către elevi a unor deprinderi şi practici religioase. Profesorul de religie poate influenţa elevii privind felul lor de a se raporta la Dumnezeu, de a-şi asuma calitatea de creştin. Din aceste considerente, consilierea duhovnicească trebuie focalizată pe mai multe aspecte: 1) Viaţa duhovnicească; 2) Descoperirea unui sens al existenţei: Remarcăm că mulţi dintre părinţi sunt preocupaţi realmente de cariera copiilor lor, dar sunt indiferenţi faţă de învăţătura creştină şi neglijează să-i înveţe pe copiii lor să trăiască precum nişte creştini. Astfel de părinţi îşi nasc copiii pentru viaţa de aici, dar le închid poarta spre veşnicie. Buna educaţie dată copiilor vizează nu doar pregătirea lor pentru viaţa de aici, ci şi pentru viaţa de dincolo. 3) Mărturisirea credinţei: Credinţa este păstrată şi transmisă de toţi cei ce formează poporul lui Dumnezeu. De aceea, fiecare preot, fiecare credincios, bărbat sau femeie, după rânduiala proprie fiecăruia în locul şi la timpul lor, sunt obligaţi să înveţe şi să mijlocească credinţa comună care leagă mădularele între ele pentru ca astfel să ajungem toţi la unirea credinţei şi la cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu (Efeseni 4). 4) Împărtăşirea cu Sfintele Taine: Profesorul de religie va monitoriza şi îndruma elevii să participe sistematic la împărtăşirea cu Sfintele Taine. 5) Citirea Sfintei Scripturi: Orice profesor de religie are obligaţia de a consilia elevii să citească sistematic din Sfânta Scriptură. 6) Practicarea postului şi a rugăciunii: Orice tânăr trebuie îndrumat şi învăţat că postul şi rugăciunea ajută atât în ceea ce priveşte problemele de zi cu zi, cât şi în ceea ce priveşte formarea personalităţii, modelarea caracterului, felul de a fi. Prin asceză, omul cel vechi se răstigneşte cu Hristos, astfel încât omul nou să învieze cu El şi să trăiască pentru Dumnezeu (Romani 6). 7) Conştientizarea apartenenţei la comunitatea parohială: Încă de mici, elevii vor fi consiliaţi spre înţelegerea faptului că au datoria şi responsabilitatea de a se angaja în viaţa parohiei, de a participa şi sprijini activităţile parohiei. Iată motivul pentru care considerăm că ar fi bine ca tinerii să-şi cunoască bine preotul paroh, să-l cunoască pe episcopul locului. Pentru o apropiere a tinerilor de parohie şi de activităţile acesteia se impune realizarea unor activităţi comune ale preotului şi profesorului de religie.
Preotul sau profesorul de religie, folosindu-se de unele tehnici şi procedee propuse de către unii specialişti în domeniul învăţării comportamentului, pot determina unele modificări comportamentale ale elevilor cu probleme. Cât timp un comportament poate fi indus, poate fi învăţat, de multe ori el poate fi şi dezvăţat. Când ne propunem să schimbăm un anumit tip de comportament sau o anumită atitudine a elevilor, se impune ca prin acţiunile noastre să-i determinăm pe elevi să-şi aleagă priorităţile, să-şi găsească un rost în tot ceea ce fac. O intervenţie pragmatică propune o radiografiere clară a idealurilor, a propunerilor şi a simţămintelor elevilor: ce-şi doresc de la viaţă, cum gândesc, care le sunt bucuriile, care le sunt împlinirile şi lipsurile, etc. Pentru mulţi tineri şi tinere, dorinţa de a fi în centrul atenţiei, de a fi vedetă, este mai mare decât dorinţa de a fi bine instruit. Înainte, idealul pentru o fată era să devină o mamă bună, o soţie respectată, o creştină devotată. Pentru mulţi tineri, aceste idealuri sunt de domeniul trecutului. Zygmund Baumand, făcând o diagnoză a stării morale a societăţii contemporane, afirmă că în zilele noastre ideea de sacrificiu de sine a fost delegitimizată; oamenii nu sunt stimulaţi sau nu doresc să facă eforturi pentru a atinge idealuri morale şi pentru a păstra valorile morale. Tehnologizarea excesivă presupune fragmentarea vieţii într-o succesiune de probleme. Viaţa duhovnicească reprezintă una dintre victimele tehnologizării; eul moral nu poate supravieţui fragmentării şi izolării. Iată motivele pentru care preotul şi profesorul de religie au obligaţia de a face din ora de religie o oră de consiliere şi îndrumare a elevilor spre viaţa cu şi în Hristos, spre împărtăşirea cu Sfintele Taine, spre o viaţă responsabilă, mai plină de sens. Să încercăm, în măsura posibilităţilor, să ajungem la inima tinerilor, chiar dacă uneori trebuie să le vorbim pe limba lor. Oare nu ne învaţă Sf. Apostol Pavel în acest sens: Tuturor toate m-am făcut, pentru ca-n orice chip să-i mântuiesc pe unii (1 Corinteni 9)?


This page:





Help/FAQ | Terms | Imprint
Home People Pictures Videos Sites Blogs Chat
Top