peperonity Mobile Community
Welcome, guest. You are not logged in.
Log in or join for free!
 
New to peperonity.com?
Your username allows you to login later. Please choose a name with 3-20 alphabetic characters or digits (no special characters). 
Please enter your own and correct e-mail address and be sure to spell it correctly. The e-mail adress will not be shown to any other user. 
This password protects your account. To avoid typos it must be entered twice. Please enter 5-20 alphabetic characters or digits (no special characters). Choose a password that is not easy to guess! Never disclose your password to anyone. 
This password protects your account. To avoid typos it must be entered twice. Please enter 5-20 alphabetic characters or digits (no special characters). Choose a password that is not easy to guess! Never disclose your password to anyone. 
Stay logged in
Enter your username and password to log in. Forgot login details?

Username 
CAUTION: Do not disclose your password to anybody! Only enter it at the official login of peperonity.com. We will never ask for your password in a message! 
Login
Stay logged in

Share photos, videos & audio files
Create your own WAP site for free
Get a blog
Invite your friends and meet people from all over the world
All this from your mobile phone!
For free!
Get started!

You can easily invite all your friends to peperonity.com. When you log in or register with us, you can tell your friends about exciting content on peperonity.com! The messaging costs are on us.
Meet our team member Sandy and learn how to create your own mobile site!

3.2. Educația formală, nonformală, informală - psiho-pedagogia



3.2. Educația formală, nonformală, informală
3.2. Educația: forme (formală, nonformală, informală)

Educaţia, etimologic provine de la „educatio” – creştere, formare; dar îşi are sorgintea şi în „educo-educare” – a creşte a forma, a instrui, respectiv „educo-educere” – a ridica, a înălţa. Educaţia însumează acţiunile – deliberate sau nedeliberate, explicite sau implicite, sistematice sau nesistematice – de modelare şi formare a omului din perspectiva unor finalităţi racordate la reperele socio-economico-istorico-culturale ale arealului în care se desfăşoară. Pe de altă parte, educaţia, în esenţă, are drept scop esenţial scoaterea fiinţei umane din starea primară, biologică şi ridicarea ei spre starea spirituală, culturalizată. După M. Ionescu şi V. Chiş, „prin educaţie desemnăm un ansamblu de influenţe care contribuie la formarea omului ca om, respectiv acţiunea de modelare a naturii umane în direcţia realizării unor finalităţi în temeiul unor valori sociale acceptate.”
Funcţiile educaţiei: 1) Funcţie cognitivă – de transmitere de cunoştinţe; 2) Funcţie economică – de formare a indivizilor pentru activitatea productivă; 3) Funcţie axiologică – de valorizare şi dezvoltare a potenţialului de creaţie culturală.
Tradiţional, educaţia oferită de şcoală a fost considerată educaţie formală, activităţile educative organizate de alte instituţii, cum ar fi muzeele, bibliotecile, cluburile elevilor etc., drept educaţie nonformală, iar influenţele spontane sau neorganizate din mediu, familie, grup de prieteni, mass media etc., educaţie informală. Delimitarea între aceste trei forme ale educaţiei este una teoretică, în practică ele funcţionând ca un complex ale cărui graniţe sunt dificil de trasat. Mai mult, în ultima perioadă asistăm la o dezvoltare şi la o "formalizare" a educaţiei nonformale, care se apropie din ce în ce mai mult de spaţiul şcolar. Şi şcoala - ca instituţie - a răspuns provocărilor sociale prin lărgirea sferei de activitate şi iniţierea unor parteneriate cu societatea civilă, comunitatea locală sau cu diferite instituţii culturale.

Formele educaţiei
a) Educaţia formală (sau oficială). Educaţia formală reprezintă ansamblul acţiunilor sistematice şi organizate, proiectate şi desfăşurate în instituţii specializate, urmărind finalităţi explicite, cu scopul formării şi dezvoltării personalităţii umane.
Ca note definitorii, în afară de caracterul ei instituţionalizat, este de reţinut că se realizează prin intermediul procesului de învățământ, presupune planuri, programe, manuale, orare, evaluări, prezenţa și acţiunea unui corp profesoral specializat. Educaţia formală se realizează în cadrul unui sistem de învătământ. În principal, organizată conştient, sistematică, instituţionalizată, reglementată, coordonată, dirijată, planificată, evaluată, expresie a unei politici educaţionale, cu scopuri şi conţinuturi comune, reglementate prin acte normative. Caracteristici: se realizează în instituţii specializate (şcoli de diferite tipuri) / în acest cadru planificat, organizat, structurat, condus se exercită cea mai importantă influenţă formativă, educativă / se urmăresc anumite obiective stabilite prin politica educaţională şi de învăţământ, realizate eşalonat, progresiv, cu conţinuturi şi modalităţi specifice, programe curriculare adecvate / educaţia şi instrucţia sunt realizate de cadre specializate (personal didactic), formate şi perfecţionate distinct / cuprinde populaţia cea mai receptivă la educaţie, formare, dar cu deschideri spre susţinerea autoeducaţiei, autoinstruirii / îmbină formele de educaţie, învăţământul comun obligatoriu, cu cel potrivit particularităţilor individuale / evaluarea criterială, continuă şi sumativă este specific concepută, organizată şi valorificată pentru a obţine reuşita şcolară a elevilor şi se finalizează în formule de recunoaştere a nivelului pregătirii generale şi specifice, profesionale / locul şi rolul şcolii sunt determinate în cadrul sistemului socio-cultural: şcoala este privită ca un sistem deschis ameliorării continue, dar devine şi factor de dezvoltare socială, prin nivelul formării absolvenţilor / întreaga sa acţiune educativă respectă criterii pedagogice, metodice, manageriale, sistematizate, în continuă optimizare, conform datelor cercetării pedagogice şi din ştiinţele conexe, ale evoluţiei sociale / dezvoltarea personalităţii elevilor, dacă s-ar limita doar la educaţia formală, ar suferi prin conţinutul dat în programele şcolare, predominarea informării asupra aspectelor calitative ale dezvoltării, relativa deschidere către societatea în schimbare, relativa alternanţă a modalităţilor de acţiune ş.a. / în raport cu cercetarea actuală pedagogică, instituţiile educative devin tot mai diversificate, după particularităţile educaţilor, dar şi după posibilităţile alternative de organizare, de introducere a noi tipuri de educaţie, deschise la problematica lumii contemporane.
Educaţia formală are limitele ei; ea poate induce şi efecte educative negative, nedezirabile, generând disonanţe la nivelul personalităţii. I se reproşează, de exemplu, centrarea pe performanţe înscrise în programe, tendinţele de memorizare masivă a cunoştinţelor, predispunerea către rutină, subiectivismul în evaluare etc. Totodată, educaţia formală devine insuficientă. De altfel, din perspectiva principiului educaţiei permanente, educaţia formală devine complementară celorlalte forme: nonformală şi informală. Dezvoltarea educației formale are loc în contextul depășirii interpretarilor clasice conform cărora i se atribuie educației formale rolul prioritar. Orientările postmoderniste evidențiază expansiunea educației nonformale cu preluarea unor sarcini de educația formală, diversificând activitățile și stimulând în mai mare măsura motivația participanților. În ideea deschiderii școlii față de problematica lumii contemporane sunt propuse următoarele modalități menite să înlature treptat carențele semnalate la nivelul educației formale: descongestionarea materiei și crearea ocaziilor tot mai numeroase de afirmare a talentelor și a intereselor tinerilor, prin creșterea și diversificarea ofertei de opționale și de alternative educaționale / șanse reale pentru fiecare unitate de învățământ de a-i determina propriul curriculum (prin curriculum la decizia școlii) / posibilitatea utilizarii flexibile a segmentului neobligatoriu din programe în funcție de nevoile locale de educație și formare / asigurarea sinergiei dintre învățarea formală, nonformală și informală, în sensul deschiderii școlii înspre influențele educative nonformale și informale și găsirea modalităților optime de articulare între acestea / integrarea rapidă a noilor tehnologii comunicaționale în procesul de învățământ.
Educația formală, ca forma oficială, este întotdeauna evaluată social. Evaluarea realizată în cadrul educației formale trebuie să urmărească dezvoltarea capacităților de autoevaluare ale elevilor și studenților. Educația formală este importantă prin faptul că faciliteaza accesul la valorile culturii, științei, artei, literaturii și tehnicii, la experiența social-umană, având un rol decisiv în formarea personalității umane, conform dezideratelor individuale și sociale. Prin intermediul acestei forme de educație, “în timpul anilor de studii, individul este introdus progresiv în vastele domenii ale existenței umane”. Aceasta permite asimilarea cunoștințelor ca un sistem, oferind concomitent “un cadru metodic al exersării și dezvoltării capacităților și aptitudinilor umane”. Educația formală devine astfel “un autentic instrument al integrării sociale”.

b) Educaţia nonformală. Educaţia nonformală reprezintă ansamblul influenţelor educative structurate şi organizate într-un cadru instituţionalizat dar desfăşurate în afara sistemului de învăţământ. Educaţia nonformală sau desfăşurată în afara formelor statuate explicit, ca instituţii şcolare, cu un grad de independenţă, cu obiective diferenţiate, cu participarea altor factori sociali, dirijată potrivit specificului, dar în relaţie de parteneriat cu şcoala. Educația nonformală se referă la toate activităţile organizate în mod sistematic în afara sistemului formal pentru a răspunde unei mari varietăţi de cerinţe de învăţare, cum ar fi cele de educaţie “complementară” (paralelă cu şcoala), de educaţie “suplimentară” sau de educaţie de “substituţie” (de ex. pentru cei analfabeţi). Notele caracteristice ale acestei forme de educaţie sunt legate de caracterul opţional al activităţilor organizate, participarea elevilor la stabilirea a ceea ce se va învăţa și se va întreprinde, rolul discret al educatorilor, renunţarea la evaluări și utilizari de note și calificative.
Educaţia nonformală prezintă ca trăsături: evidenţiază necesitatea, rolul, modul, valorificarea influenţelor formative, educative şi a altor forme de organizare a realizării educaţiei, în afară şi după etapa şcolarităţii: familia, instituţiile culturale, mass-media, instituţii şi organizaţii de copii şi tineret / aceste influenţe sunt corelate cu mediul extraşcolar în care participă educaţii, cu modurile de petrecere a timpului liber, cu includerea lor în diferite grupuri specifice / valoarea educativă, complementară educaţiei formale, poate avea efecte pozitive sau negative de compensare, în măsura în care aceste instituţii conştientizează obiectivele, conţinuturile, organizarea, metodologiile lor specifice, respectă aspiraţiile educaţilor / activitatea acestor instituţii este la fel de impregnată de cerinţele pedagogice, dar dirijate şi utilizate pentru alte obiective, conţinuturi. Accentul cade aici pe stimularea educaţilor prin programe alternative, diferenţiate, diversificate, facultative, aplicative, de completare, în acord cu elementele de noutate în diferitele domenii, cu noi tipuri de comunicare, metode de activizare, tehnici de creativitate, cu stimularea dezvoltării vocaţionale / activităţile nonformale pot fi în afara clasei (cercuri pe discipline, competiţii tematice, expoziţii ş.a.), în afara şcolii (spectacole, excursii, conferinţe, cluburi, dezbateri etc.) şi, după integrarea profesională, ca activităţi de formare continuă; însă, prin adaptarea la nivelul grupelor antrenate, există pericolul scăderii valorii pedagogice, ştiinţifice, printr-o popularizare la limită a conţinuturilor sau dirijarea numai către anumite aspecte / activităţile sunt opţionale / elevii sunt implicaţi direct (coparticipanţi nemijlociţi) în raport cu aceste activităţi / conţinuturile acestor activităţi sunt deschise spre interdisciplinaritate și educaţie permanentă / nu se operează evaluări decât în limitele nevoii de stimulare şi susţinere ale elevilor / educatorii sunt „actori discreţi“, mai mult moderatori ai acestor activităţi ş.a.
Principii ale organizării educaţionale nonformale: Principiul integrării (corelării, coordonării) formulează cerinţa ca toate activităţile ce au loc în afara clasei şi a şcolii să fie integrate în sistemul general de educaţie, ca făcând parte din obiectivele şi conţinuturile acestuia; ele trebuie să-şi îndeplinească rolul hotărâtor de cultivare a capacităţii de transfer a achiziţiilor învăţării şi mai ales de aplicare practică, în condiţii variate a celor învăţate. Principiul caracterului specific. Deşi fac parte din sistemul general educaţional, activităţile din perimetrul nonformalului se constituie, ele însele, într-un sistem specific, aparte, care le diferenţiază de cele incluse în sfera formalului. Specificul acestor activităţi e dat, în primul rând, de obiectivele şi conţinutul lor, ele având forme proprii de organizare, precum şi raporturi aparte între educatori şi elevi faţă de cele practicate în perimetrul educaţiei formale. Un alt element specific îl constituie instrumentarul metodic, mai larg, mai diversificat, ceea ce oferă şanse sporite de a se acumula experienţă de viaţă, prin contactul nemijlocit cu oameni, cu fenomene de cultură materială şi spirituală, precum şi participarea directă la unele din manifestările la care iau parte elevii. Principiul caracterului atractiv al activităţilor nonformale. Atractivitatea este, de fapt, dominanta acestor activităţi, ce trebuie să ţină seama de interesele, înclinaţiile, preocupările şi preferinţele elevilor. Principiul varietăţii completează în mod necesar şi fericit pe precedentul; ceea ce e variat, diversificat e în acelaşi timp, interesant şi atractiv. Principiul îmbinării conducerii de către adulţi cu autoconducerea. În categoria activităţilor informale, relaţia profesor – elevi este mult mai largă, mai destinsă. Chiar dacă şi aici conduce, educatorul se situează mai mult în planul sugerării şi nu al impunerii punctului său de vedere; el se află pe poziţia colaborării şi cooperării cu elevii, precum şi a sprijinirii lor pentru a deveni buni organizatori ai propriei lor activităţi. Cum se constată, este vorba de relaţii mai apropiate, care implică un mai mare grad de manifestare liberă şi nemijlocită a elevilor, iar pe de altă parte o îndrumare pedagogică mai discretă, mijlocită de iniţiativa elevilor, mai spontană şi mai diversă.
Evaluarea activităților desfășurate în cadrul educației nonformale este “facultativă, neformalizată, cu accente psihologice, prioritar stimulative, fără note sau calificative oficiale”. În condițiile extinderii cererilor de pregătire profesională prin diferite forme de instruire nonformală, există și situații în care acestea sunt finalizate prin certificate sau diplome de absolvire.
Educația nonformală este importantă prin următoarele avantaje pedagogice: e centrată pe cel ce învață, pe procesul de învățare, nu pe cel de predare, solicitând în mod diferențiat participanții / dispune de un curriculum la alegere, flexibil și variat, propunându-le participanților activități diverse și atractive, în funcție de interesele acestora, de aptitudinile speciale și de aspirațiile lor / contribuie la lărgirea și îmbogățirea culturii generale și de specialitate a participanților, oferind activități de reciclare profesională, de completare a studiilor și sprijinire a categoriilor defavorizate, sau de exersare a capacității indivizilor supradotați / creează ocazii de petrecere organizată a timpului liber într-un mod plăcut, urmărind destinderea și refacerea echilibrului psiho-fizic / asigură o rapidă actualizare a informațiilor din diferite domenii, fiind interesată să mențină interesul publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de vârstă și pregătirii lor profesionale, punând accentul pe aplicabilitatea imediată a cunoștințelor / antrenează noile tehnologii comunicaționale, ținând cont de progresul tehnico-științific, valorificând oportunitățile oferite de internet, televiziune, calculatoare / e nestresantă, oferind activități plăcute, scutite de evaluări riguroase, în favoarea strategiilor de apreciere formativă, stimulativă, continuă / răspunde cerințelor și necesităților educației permanente.
Exemple de programe sau de activităţi de educaţie nonformală:
- Programe europene pentru tineret (Socrates, Leonardo): vizite de studiu în ţară sau în alte ţări, mese rotunde, ateliere teoretice şi practice (pictură, muzică, fotografie, graffitti, teatru, IT), activităţi culturale (vizite la muzee, centre culturale), jocuri interculturale (“Derdienii”, “Trenul European”), jocuri de cooperare, discuţii în grupuri mici sau în plen despre probleme care îi preocupă pe tineri la ora actuală.
- Taberele pentru elevi şi pentru studenţi, cluburile elevilor sau casele studenţilor, proiectele iniţiate de organizaţii nonguvernamentale sau de alte instituţii.

c) Educaţia informală. Educaţia informală reprezintă totalitatea influenţelor educative nesistematice, neorganizate, nesubordonate unor obiective şi finalităţi explicite, care se exercită asupra individului. Ea e produsul experienţei de viaţă a individului. Educaţia informală include experienţele trăite sau valorile încercate în viata cotidiană. Cele mai semnificative influenţe informale sunt cele exercitate de massmedia, de unele aspecte ale vieţii în familie (exemplul părinţilor, atitudinile manifestate de ei), influenţele exercitate de grupurile de prieteni, colegi , dar şi de diferite instituţii culturale (muzee, teatre, biblioteci etc), religioase, politice, militare, sindicale ş.a.
Educaţia informală are ca note esenţiale: cuprinde experienţa personală câştigată de către individ, trăiri încercate în mod neintenţionat. Ea este concepută ca relaxare, satisfacere a unor curiozităţi pasagere / influenţele primite sunt spontane, neorganizate, neprelucrate pedagogic, nesistematizate, de scurtă durată / problema este a receptării adecvate, a integrării şi echilibrării cu fondul formării, a controlului efectelor pozitive/negative, a valorificării şi conştientizării gradului de prelucrare şi organizare a informaţiilor, a transformării lor în activităţi nonformale sau chiar formale / sesizarea, înţelegerea, trăirea, valorificarea acestor influenţe depind de nivelul dezvoltării personalităţii.
Un exemplu de educație informală este atunci când copiii mici învață să vorbească. Ei deprind acest lucru prin ascultare și imitare. Părinții corectează spontan greșelile de pronunție ale acestora, de multe ori silabisind fără intenție și încurajând vorbirea corectă. La fel se întâmplă când părintele sau educatorul analizează împreună cu copiii experiențele zilnice petrecute în viața acestuia.
Integrarea în sistem a formelor educaţiei este una din preocupările actuale. Cele trei forme de educaţie trebuie privite din perspectiva educaţiei permanente: a) educaţia nu se mai poate reduce la instruirea de tip şcolar şi instituţiile de învăţământ ar pierde dacă s-ar izola de contextul cultural-educativ. De aceea, cadrul formal trebuie să furnizeze ocazii pentru valorificarea informaţiilor achiziţionate în afara lui, chiar integrând o parte din conţinuturi; b) cealaltă parte, a educaţiei nonformale, informale trebuie să răspundă diversităţii de nevoi, interese, aspiraţii ale indivizilor, să conducă la formarea unei viziuni unitare despre lume, să asigure coerenţă actului educaţional.
Evaluarea are o situație specială în cazul educației informale. Evaluarea se realizează la nivelul opiniilor și reușitelor personale și sociale ale cetățenilor, pe baza analizei comportamentale și factuale.
Profesorul este principalul agent al educaţiei formale, dar deschiderea lui spre valorificarea influenţelor educative ale celorlalte forme de educaţie este o problemă de opţiune axiologică. În ultimile decenii, la noi, s-au cam pierdut bunele tradiţii ale excursiilor şcolare, ale corespondenţei interşcolare, ale şezătorilor literare şi istorice, pe care le trăiau cu însufleţire elevii. Ceea ce a mai rămas, cel mai adesea, este golit de aspectul instructiv-educativ, în favoarea simplului divertisment fără orizont, ori a devenit un fapt ocazional, aproape pe cale de dispariţie în prea multe şcoli.



This page:





Help/FAQ | Terms | Imprint
Home People Pictures Videos Sites Blogs Chat
Top